În ultima perioadă, au avut loc incidente tragice în care urșii au ieșit din habitatul lor natural și s-au apropiat de oameni sau chiar i-au atacat
De aceea, este important să cunoaștem câteva reguli simple care trebuie respectate.
Iată ce trebuie să faci și să nu faci în pădure pentru a evita un conflict cu ursul:
Asigură-te că zona în care te deplasezi nu este populată de urși. Indiferent dacă mergi într-o drumeție simplă, să culegi ciuperci sau fructe de pădure, verifică dacă zona în care te afli este cunoscută pentru atacurile urșilor sau prezența lor. Este o regulă de bază să iei această măsură de precauție.
Nu pleca niciodată singur. Mergi într-un grup de patru sau mai mulți oameni și rămâneți împreună. Grupurile de această dimensiune sunt mai puțin susceptibile de a fi atacate, iar în caz de tragedie, unul dintre membrii grupului poate cere ajutor.
Fă zgomot. Chiar dacă este vorba despre un animal feroce, ursul este la rândul său speriat de zgomot sau sunete necunoscute. Așadar, atunci când pleci însoțit de mai mulți oameni, asigură-te că vorbiți tare între voi sau chiar cântați. Poți purta și un clopoțel anti-urs, numit BellBear, agățat de rucsac, care va suna de fiecare dată când te miști. Clopoțelul este echipat cu un magnet care oprește sunetul atunci când nu este folosit. Atenție, însă! Nu se recomandă să fluieri, să folosești un fluier sau să țipi, deoarece aceste zgomote pot părea ca un animal în durere, ceea ce poate atrage un urs, conform agrointel.ro.
Evită să pleci în pădure în condiții de ceață sau ploaie. Verifică prognoza meteo înainte de a pleca și nu te aventura sub nicio formă dacă se anunță ploi sau ceață. Aceste două fenomene cresc riscul unei întâlniri cu un urs, deoarece animalele se simt în siguranță în astfel de condiții și ies în căutarea hranei.
Evită să te aventurezi în zone cu vizibilitate redusă din cauza copacilor sau vegetației. Mergi doar pe poteci mari și în zone cu o bună vizibilitate, altfel te poți trezi față în față cu un urs.
Nu vă panicați! Deși este greu să nu îți pierzi cumpătul când ești față în față cu un animal periculos, încercați pe cât posibil să nu vă panicați. Și în niciun caz nu fugiți pentru că veți transforma în victimă cu siguranţă şi este garantat că nu puteți să fugiți mai repede decât el.
Purtați întotdeauna la gât un fluier funcțional și care poate scoate mult zgomot. În magazinele de specialitate se găsesc chiar fluiere ”anti-urs„ care fac un zgomot mult mai puternic decât cele obișnuite. Deși nu este recomandat să îi folosiți ”preventiv” fluierul poate fi de ajutor dacă vă treziți față în față cu ursul. Acesta este foarte sensibil la zgomot iar faptul că vă este foarte la îndemână vă poate ajuta să reacționați prompt. Fluierați cât puteți de tare şi adoptați o poziţie ameninţătoare, fluturând mâinile şi privindu-l în ochi. De cele mai multe ori fug, dar, înainte de toate astea, aveți grijă că el are pe unde scăpa. În plus, fluierul vă poate ajuta și să vă semnalați prezența dacă sunteți rănit iar echipe de salvatori vă caută.
Întâlnirea față în față necesită multă stăpânire de sine astfel că dacă în situaţia de mai sus, nu aveți fluier, faceți zgomot cu ce puteți, ţipați, bateți din palme. După aceea trebuie să vă retrageți încet, cu ochii la el. Dați drumul rucsacului dacă totuşi vine spre tine, aruncă-l în opusul direcţiei pe care tu o vei lua pentru că cel mai probabil este interesat de mâncare, nu de tine.
Nu purtați în rucsac alimente care miros puternic sau sunt superficial ambalate. Ursul clar în primul rând vine după hrană, așa că împachetați cât mai bine hrana pe care o cărați astfel încât să nu miroasă prea tare. Nu mâncați în locurile împădurite şi care ştiți că sunt frecventate de urşi, s-ar putea să aveți musafiri nepoftiţi la masă.
Ursoaicele mame sunt cele mai agresive. Ca orice mamă, ursoaica își apără puii și sunt mult mai periculoase decât masculii. Dacă ați fost atenţionaţi de existenţa ei în traseul vostru, urmați sfatul şi evitaţi traseul. Este valabil şi în cazul urşilor turbaţi.