Haos în Ucraina, cinci militari au fost ucişi de un coleg, care a deschis focul în corpul de gardă.
Un soldat recrutat ucrainean a deschis miercuri noapte focul asupra colegilor.
În urma incidentului cinci persoane au murit și altele cinci au fost rănite.
Într-una dintre unitățile militare ale orașului Dnipro, un soldat a deschis focul asupra colegilor, scrie publicația
ucraineană „Informator”, care citează surse din Ministerul de Interne din Ucraina.
Potrivit jurnaliştilor, pe 27 ianuarie, la ora 03:40, un militar a luat o puşcă de asalt AK-47 şi aproximativ 7.000 de cartuşe de război, după care a deschis focul în corpul de gardă, unde la acea oră se aflau 22 de oameni. Doi dintre colegii săi au reușit să iasă în fugă în stradă și să cheme poliția şi medicii, împiedicând astfel ca bilanţul să fie mai tragic. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, în urma incidentului, cinci persoane au fost ucise, iar alte cinci au fost rănite.
Se mai relatează că la Dnipro a fost lansată Operațiunea Sirena, dar motivele crimei sunt încă necunoscute.
Tragedia a avut loc în timp ce Ucraina şi Rusia se află pe picior de război, iar forţele armate sunt în alertă maximă. Prim-vicepreşedintele Consiliului Federaţiei ruse, Andrei Turceak, îndeamnă Rusia să livreze armament separatiştilor proruşi din estul Ucrainei. Statele Unite şi câţiva aliaţi de-ai lor în NATO discută despre o desfăşurare a aproximativ câte 1.000 de militari în trei state membre NATO din Europa de Est – România, Bulgaria şi Ungaria.