FOTO Un pacient a primit o reţetă imposibil de citit! Reacțiile din mediu online l-au pus la zid pe medic

Cu toții știm că medicii au un scris specific meseriei lor.

Nu putem întâlni un medic care să scrie cât de cât lizibil? Din păcate noi nu l-am întâlnit! Astăzi, vă prezentăm un caz cu totul inedit!

Un pacient a primit o reţetă din partea doctorului unde s-a tratat care s-a dovedit total indescifrabilă. Bărbatul din Satu Mare a făcut publică rețeta în mediul online și nu au întârziat să apară reacții de uimire. Iată prin ce a trecut pacientul!

O rețetă imposibil de citit
Un pacient din Satu Mare s-a confruntat cu o situație mai rară. Acesta a primit din partea medicul său o rețetă pe care nimeni nu a reușit să o descifreze, nici măcar farmaciștii sau alți medici nu au reușit să înțeleagă rețeta primită , potrivit portalsm.ro

„A învățat să scrie, noi trebuie să învățăm să citim”, spune cineva, într-un comentariu la o postare de pe o rețea de socializare în acre era prezentată rețeta.

„Cred că a vrut să-l trimită la mare”, mai spune cineva.

„I-a dat concediu de 2 ori pe an câte 6 luni”, este concluzia unui alt internaut.

„În opinia mea, ăsta era un fel de rezultat EKG”, a mai completat cineva.