Florin Cîțu anunță renunțarea la restricții din vară: Fără mască pe plajă de la 1 iunie.

Premierul Florin Cîțu a anunțat că se renunță la o parte din restricții începând cu 1 iunie și că din august vom avea parte de cea de-a doua relaxare.

Premierul Cîțu a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții sectorului HoReCa și a anunțat noile măsuri discutate pentru a fi implementate în România.

-După un an de zile de pandemie vreau să arăt că putem deschide sezonul estival. După discuția de azi am încredere că așa va fi. Am avut niște soluții foarte bune. Am înțeles cu toții că pentru a avea un sezon de succes pe litoral trebuie să lucrăm împreună. Vreau să-i asigur pe toți de susținerea mea. Avem mai multe propuneri ce vizează industria turismului de pe litoral. Pe unele dintre ele le știți, să putem fi pe plajă fără mască, la restaurant la capacitate maximă, în anumite condiții, la hotel la fel.

-Am primit soluții foarte bune pe care le vom rediscuta mâine. Vom avea aceste soluții aprobate la timp. Toată lumea a înțeles că nu putem deschide totul de la 1 iunie.

-Redeschidem în 2 etape: la 1 iunie prima relaxare și a doua de la 1 august.

-Astăzi știm că se poate verifica dacă persoanele sunt vaccinate prin CNP. Avem timp până la 1 iunie să găsim soluții. Vom vedea cum vom deschide restaurantele. E ușor să verificăm dacă cineva e vaccinat.

-Încercăm să avem 5 milioane de persoane vaccinate ca să putem avansa relaxarea.

-Pentru 1 iunie putem vorbi de renunțarea la mască pe plajă. O distanțare ar trebui să existe pe plajă între șezlonguri.

-Va fi o discuție referitoare la operatorii economici. Depinde și de evoluția vaccinării. E o legătură directă între rata de vaccinare și evoluția pandemiei. Putem să ne gândim la o atenuare a pandemiei. Vom pune pe masă și o propunere vizavi de operatorii economici. Deja nu mai e niciun județ în zona roșie, clar ne putem gândi la relaxare.

-Vom avea măsura de a nu purta mască pe plajă, dar această măsură vine cu anumite condiții, și anume distanțarea.

-Singura soluție e vaccinarea. Nu există altă soluție. În acest moment, avem vaccin, nu se mai stă la coadă. De mâine ne putem vaccina fără programare. Nu mai avem nicio scuză să nu ne vaccinăm pentru a ne relua viața dinainte de pandemie.

-Trebuie să ne gândim că putem merge la concerte, la restaurante, că putem să călătorim. Revenim la viața normală, nu vom mai avea nevoie de declarație pe proprie răspundere. Asta trebuie să fie motivația.

-Pe mine mă interesează turismul românesc, ce putem noi să facem în România.

-Căutăm soluții și pentru cei care nu vor să se vaccineze.

-Revin la ce am spus mai devreme. Vrem să revenim la normalitate, să nu mai vorbim de discriminare. Trebuie să ne vaccinăm cu toții. Faptul că există un certificat verde asta arată, că sunt beneficii pentru cei vaccinați. Nu există altă soluție, trebuie să ne vaccinăm. scrie romaniatv.ro