Eveniment special în familia Măruță. Andra și Cătălin radiază de fericire

Andra și Cătălin Măruță au plecat într-o escapadă romantică într-o zi extrem de importantă pentru ei.

După 15 ani de relație sunt la fel de îndrăgostiți, iar acum s-au întors în locul unde a avut loc cererea în căsătorie.

Andra a fost generoasă cu urmăritorii de pe rețelele de socializare și a anunțat cum sărbătorește această zi specială.

Zi specială pentru Andra și Cătălin Măruță

Printr-o postare pe Instagram, Andra a anunțat că s-a întors cu soțul ei în locul unde a avut loc cererea în căsătorie.

S-a întâmplat în urmă cu 15 ani, la Veneția, unul dintre cele mai romantice locuri din lumea.

Acolo Cătălin a pus marea întrebare, iar Andra a răspuns cu un DA convins. Anul acesta, cu prilejul unui concert pe care Andra îl va susține în orașul Padova, Cătălin a însoțit-o și au decis să se bucure de puțin timp în doi, în locurile care le stârnesc unele dintre cele mai plăcute amintiri.

Am făcut o oprire în Veneția pentru că îmi amintesc de momentul în care cel care filmează mi-a dat inelul de logodnă.

Aici a început totul, iubitul meu. Din această piață, din San Marco, mi-ai luat inelul de logodnă.

Au trecut 15 ani de când am fost aici și ne-am plimbat cu gondola. De câte ori m-ai cere, în orice colț al lumii, aș spune DA, a povestit Andra, în timp ce se plimba cu Măruță prin Veneția.

Postarea Andrei a strâns rapid peste 34.000 de aprecieri din partea celor care admiră cuplul lor și întreaga familie

Măruță. Andra și Cătălin au devenit soț și soție în 2008, după care au devenit și părinți. Eva și David sunt deja persoane publice cu foarte mulți fani, atât în rândul copiilor, cât și în rândul adulților.

Andra Măruță: iubirea înseamnă să mergi de mână prin parc și după 15 ani de la primul sărut
După 15 ani, Andra și Cătălin Măruță sunt la fel de îndrăgostiți ca la începutul relației. S-au schimbat multe de atunci în viața lor, însă nu și sentimentele care acum sunt și mai puternice.

Iubirea înseamnă să te plimbi de mână cu el sau ea prin parc și la 15 ani de la primul sărut, sunt cuvintele Andrei.

Împreună formează unul dintre cele mai frumoase cupluri de persoane publice din România. În tot acest timp s-au ținut departe de scandaluri și și-au trăit relația în discreție.