Este oficial! Zelenski va vorbi în Parlamentul României: „Se va întâmpla săptămâna viitoare!”

Președintele Ucrainei va susține un discurs în fața parlamentarilor români, la scurt timp după convorbirea cu Klaus Iohannis.

Florin Cîțu, liderul Senatului, a anunțat că președintele Volodimir Zelenski urmează să vorbească în fața Parlamentului

României săptămâna viitoare. Vestea vine la scurt timp după ce liderul ucrainean a purtat o convorbire telefonică cu

Klaus Iohannis.Florin Cîțu a anunțat printr-un mesaj public, postat pe contul personal de Twitter, că președintele

Ucrainei, Volodimir Zelenski, va avea o intervenție în fața Parlamentului României: „Discuție importantă cu premierul

Ucrainei, Denîs Șmîhal: președintele Volodimir Zelenski va susține un discurs în Parlamentul României.

Ca președinte al Senatului României, voi aranja ca acest lucru să se întâmple săptămâna viitoare. Ucraina are pe deplin sprijinul meu. Îți mulțumesc, Denîs!”, a scris liderul Senatului.

Zelenski a avut o convorbire telefonică cu președintele Klaus Iohannis

Președintele Ucrainei a discutat recent la telefon cu Klaus Iohannis.

Liderul de la Cotroceni l-a asigurat pe Zelenski că România va continua să sprijine refugiații ucraineni care doresc să rămână în țara noastră sau care sunt doar în tranzit:

„Am discutat cu președintele Zelenski despre situația critică din Ucraina. România va continua să aibă grijă de fiecare cetățean care sosește în țara noastră.

Peste 125 de camioane cu ajutoare, ambulanțe și mașini de pompieri din România și alte state membre ale UE au sosit în

Ucraina prin intermediul hub-ului umanitar din Suceava.”, a scris Klaus Iohannis, pe contul personal de Twitter.