El din Germania, eu din România, a fost doar o relație de câteva zile la Costinești.

În vara în care l-am cunoscut pe Toma, nu m-am gândit o clipă că noi doi suntem sortiți unul altuia, deși el, la despărțire, mi-a zis că va face imposibilul ca noi doi sa trăim fericiți până la adânci bătrâneți!

Așa a fost…

Ce înseamnă o promisiune? în principiu, să-ți ții cuvântul. Când suntem tineri, nu prea ne pasă dacă ducem la bun sfârșit angajamentele.

Trecem ușor peste ele. Odată cu vârsta însă, le numărăm ca pe zilele cu ploaie, în verile însetate. Cred că asta ne face să îmbătrânim – realizăm că puțini oameni sunt serioși pe lumea asta. Același lucru îl credeam și eu într-o vară despre care am să scriu cum am să pot eu mai frumos în rândurile acestei confesiuni.

Era pe vremea lui Ceaușescu, aveam bilet la mare cumpărat prin sindicat, cum era pe atunci. Am riscat și am plecat singură la Costinești, chiar dacă ai mei m-au bătut la cap cu diverse baliverne – ba că se iau golanii de mine, ba că e periculos, ba că bla, bla, bla.

La 28 de ani, nu prea iei în calcul pericolul. A fost vara în care l-am cunoscut pe Toma, frumos ca un zeu născut parcă din spumele Mării Negre, deși numai zeițele se trag de-aici. Ce mai, nebunie curată! Nu mi-am făcut speranțe prea mari… Nu am mizat pe o continuare a relației, după terminarea concediului. Trăisem intens clipele și mi-am zis că-mi voi vedea de viața mea mai departe… fără Toma.