După moartea soacrei, Valia s-a dus la citirea testamentului, unde o așteptau deja soțul ei… și amanta lui cu un nou-născut în brațe.

„Testamentul Annei Petrovna”

Vestea morții Annei Petrovna a fost ca un trăsnet. Valia s-a clătinat, și-a dus mâna la piept. Deși soacra era bolnavă de ani buni, nimeni nu credea că sfârșitul era atât de aproape. N-au fost rude de sânge, dar legătura lor era mai strânsă decât între multe mame și fiice adevărate.

Anna Petrovna o ținea mereu în brațe pe Valia la greu. Îi zicea mereu:
— Fata mea, tu meriți mai mult decât ce-ți oferă Igor.
Dar Valia o iubea pe Igor. Sau, cel puțin, îl iubea cândva.

În ziua citirii testamentului, Valia a venit în haine cernite, cu un nod în gât și o lumină tristă în privire. Dar când a intrat în biroul notarului, i s-a tăiat respirația.

Igor era deja acolo. Nu singur. Lângă el stătea o femeie tânără, îmbrăcată prea colorat pentru o ocazie ca asta, cu un nou-născut în brațe. Ținea copilul strâns și zâmbea fals, ca o pisică ce tocmai a mâncat canarul.

— Ce faci tu aici? a întrebat Valia, privind când la Igor, când la tânăra necunoscută.

— A… păi… să vezi… e Irina… și ăsta e fiul meu, Pavel, a bâiguit Igor, uitându-se în jos.

Valia a simțit cum îi fuge pământul de sub picioare. Nici nu știa ce o lovește mai tare: trădarea lui Igor sau faptul că venise cu amanta la testamentul mamei lui moarte de două zile.

Notarul a intrat, serios, cu dosarul în mână. Toți s-au așezat. Tensiunea plutea în aer.

— Doamnă Valentina Ivanovna, domnule Igor Petrovici, doamnă Irina… și minorul Pavel. Vă rog să păstrați liniștea. Voi citi acum ultimele dorințe ale răposatei Anna Petrovna.

Toți s-au încordat. Valia nu se aștepta la nimic. Irina zâmbea, sigură că averea o să vină spre copilul ei. Igor părea nervos.

Notarul a început:

— „Eu, Anna Petrovna, în deplinătatea facultăților mintale, las tot ce am – casa de vacanță din Sochi, apartamentul din Moscova, conturile bancare și colecția de bijuterii – nurorii mele Valentina. Ea este singura care mi-a fost alături fără interes, cu adevărat ca o fiică.”

Liniște totală.

Irina a deschis gura, dar n-a scos niciun sunet. Igor s-a înroșit până în urechi.

Notarul a continuat cu voce și mai fermă:

— „Fiului meu Igor nu-i las nimic. Dacă a ales să-și bată joc de o femeie ca Valia, să se descurce singur. Iar dacă încearcă să conteste testamentul, să știe că am lăsat o copie semnată la avocatul meu din Sankt Petersburg.”

Toți au rămas muți. Lui Irina i-a căzut telefonul din mână. Copilul a început să plângă. Igor încerca să articuleze ceva, dar părea că i s-a legat limba.

Valia și-a ridicat ușor bărbia. N-a spus nimic. Nu era bucurie în privirea ei, ci o liniște amară, dar demnă. S-a ridicat, a mulțumit notarului și a plecat fără să se uite înapoi.

Când a ieșit afară, a simțit pentru prima oară în mult timp că poate respira. Nu pentru avere. Ci pentru că, în sfârșit, cineva o văzuse, o respectase și o apărase. Chiar și dincolo de moarte.