Drama neștiută a lui Horia Brenciu. Artistul și-a pierdut mama când era doar un copil

Pe Horia Brenciu îl iubește o țară întreagă, dar puțini știu drama prin care a trecut artistul la o varstă extrem de fragedă. Mama lui a murit la numai 11 ani. A rămas împreună cu tatăl său și au fost nevoiți să se descurce singuri.

Drama neștiută a lui Horia Brenciu. Artistul și-a pierdut mama când era doar un copil
Horia Brenciu a povestit totul într-un interviu pentru lizetaoprea.ro. Mama sa, pe nume Marinela, a fost soprană la Tratrul Muzical din Brașov, însă o boală cruntă a ucis-o când fiul ei avea numai 11 ani. „Cu cât eşti mai mare în vârstă, cu atât gaura şi drama şi amintirile te învăluie şi te doboară. E ca şi când vârsta este direct proporţională cu gaura în suflet. La 11 ani nu aveam prea multe amintiri cu mama, dar simţeam că pierd ceva important. Nu am avut timp să o jelesc. Pe mine mă încarcă de fiecare dată când văd familii, când văd filme de dragoste, când văd copii şi mame unii lângă alţii. De fiecare dată îmi place imaginea asta, probabil e o repercusiune a copilăriei…‘ a povestit Horia Brenciu.

Horia a mai mărturisit că moartea mamei sale l-a întărit și l-a învățat că nu trebuie să fie sclifosit când vine vorba de muncă. „După ce a murit mama, şi eu, şi tata a trebuit să ne dublăm sarcinile. Nu a trebuit să ne invite cineva: «Haideţi, spălaţi şi voi rufele?». Nu. Ne-am dat seama că noi trebuie să facem demersul acesta pentru că altfel nu puteam să trăim mai departe. Cred că de atunci am rămas cu chestia asta: când e vorba de muncă nu sunt sclifosit şi nu fac fiţe, dau drumul la acţiune. Nu am timp de lamentări”, a spus Horia Brenciu într-un interviu pentru life.ro.

Acum artistul are o familie frumoasă care îl susține în tot ceea ce face. Deseori soția și copii lui pot fi văzuți în culise la spectacolele și emisiunile sale. La 47 de ani, Brenciu are patru copii: un copil cu soţia sa, unul înfiat şi alţi doi copii ai soției din relaţii anterioare.