Domnul Vasile, un taximetrist, după ce a lăsat un client la destinație, a rămas mut de uimire când a văzut ce a lăsat el în mașină.

Omul nu s-a gândit nicio clipă să păstreze banii, deși câștigă această sumă în cinci luni de muncă.

Pentru că n-a putut să dea de urma clientului, taximetristul a dus portofelul la Secţia 3 Poliţie Craiova, iar oamenii legii l-au găsit pe proprietar, cei doi bărbaţi întâlnindu-se în faţa poliţiştilor.

„Sunt taximetrist de cinci ani. Am mai făcut taximetrie înainte, dar apoi am mai lucrat în alte locuri, iar acum m-am întors la această meserie.

Muncesc mult şi ne descurcăm greu cu banii pe care îi avem lunar pentru că soţia mea este pensionată medical şi are doar 400 de lei lunar. Dar, să zicem că pot să asigur familiei un trai cât de cât decent“, a declarat pentru Gazeta de Sud, bărbatul.

Deși veniturile lunare nu prea îi permit să meargă în concedii, iar atunci când totuşi reuşeşte nu poate să stea mai mult de câteva zile, bărbatul nu s-a gândit nici măcar o secundă să păstreze banii pierduși de client.

,,După ce am lăsat clientul la o destinaţie din Valea Roşie, am plecat într-o staţie de taxiuri. Acolo m-am uitat pe banchetă şi am văzut portofelul. Atunci m-am întors imediat unde lăsasem clientul, dar nu l-am mai găsit. M-am uitat pe buletin şi am văzut că domnul este din Afumați, judeţul Dolj. Atunci am dat un telefon unei persoane din Afumaţi pe care o cunoşteam, dar nu am găsit-o. Am hotărât apoi să merg la poliţie, unde am povestit cele întâmplate. M-am gândit doar la faptul că aş fi putut fi eu în locul domnului respectiv. Nu aş fi păstrat banii niciodată pentru că, dacă aş fi făcut acest lucru, nu aş mai fi putut să dorm noaptea. Aşa am fost educat în familie şi nu puteam să fac altfel. Am mai găsit în maşină, de-a lungul timpului, multe telefoane, însă le-am dat înapoi pe toate“, a explicat taximetristul.