Doliu uriaş în cultura română.

Mircea Anghelescu s-a stins din viață pe 22 aprilie 2022. Împlinise 81 de ani pe 12 martie.

A fost profesor emerit al Universității din București, critic și istoric literar, specialist în literatură comparată.

Generații întregi de la Litere își aduc aminte de profesorul Mircea Anghelescu, un adevărat erudit, aflat la catedră timp de trei decenii.

„Vești înlăcrimate în zi de Mare Tristețe (Vinerea Seacă): a plecat spre lumină sufletul profesorului Mircea Anghelescu.

Cercetător, critic și istoric literar, unul dintre cei mai îndrăgiți profesori ai Literelor bucureștene, Mircea Anghelescu a fost un intelectual autentic și un om profund și rafinat, un erudit și un înțelept. Ne va lipsi mult.

Dumnezeu să-l odihnească!”, au transmis reprezentanții Facultății de Litere de la Universitatea din București.

Și Filiala de Critică, eseistică și istorie literară a Uniunii Scriitorilor din România a anunțat „cu tristețe stingerea

din viață, în dimineața zilei de 22 aprilie 2022, a profesorului universitar, criticului și istoricului literar Mircea

Anghelescu. Prin dispariția criticului și universitarului Mircea Anghelescu, literatura română suferă o dureroasă, ireparabilă pierdere”.

Mircea Anghelescu s-a născut la 12 martie 1941 la București. A absolvit Liceul „Sf. Iosif” (devenit „I.L. Caragiale”), din București, în 1957, a urmat Facultatea de Filologie a Universității din București, secția română-arabă, absolvită în 1962.

A devenit doctor în filologie la aceeași facultate în 1970, a avut bursă de specializare literatura comparată, SUA (1980), bursă DAAD la Berlin și Freiburg (2000). Debutul în critică a fost în revista literară „Contemporanul” (1961), a colaborat

apoi la „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Limbă și literatură”, „Limba română”, „Revista de istorie

și teorie literară”, „Synthesis”, „Adevărul literar și artistic”, „Observator cultural”, „Revue roumaine d’études

littéraires”, „Revue de littérature comparée” (Franța), „Revista de filología románica” (Spania).

iunii Scriitorilor din România (2015).