Doliu În Lumea Sportului Românesc. A Murit Un Adevărat Șlefuitor De Talente

Este o zi tristă pentru lumea sportului românesc. S-a stins din viață o legendă a sportului, un profesionist desăvârșit

care a descoperit și a șlefuit talente din voleiul românesc. Vestea tristă cu privire la trecerea sa în neființă a fost dată de către Federația Română de Volei.

A murit profesorul Radu Miclea

Federația Română de Volei a anunțat decesul profesorului Radu Miclea, prin ale cărui mâini au trecut generații întregi de jucători, dintre care mulți evoluează și astăzi pe prima scenă a voleiului românesc, sau chiar în echipa națională.

Întreaga carieră de antrenor pe care Radu Miclea și-a construit-o de-a lungul anilor a fost legată de performanţele de excepţie realizate de clubul masculin de volei LAPI Dej, se arată în postarea Federației Române de Volei.

Radu Miclea a fost component al primei echipe de juniori din Dej medaliată la un campionat național de volei (bronz – 1975). Profesorul Radu Miclea a revenit în orașul ardelean în 1996, după ce, timp de 16 ani, imediat după ieșirea de pe băncile facultății, a activat ca antrenor la Constanța, unde a crescut generații de jucători.

Radu Miclea a cucerit numeroase titluri naționale
Potrivit Federației Române de Volei aLa Dej, din 1996 până în 2019, când s-a retras din activitate, Radu Miclea a cucerit numeroase titluri naționale cu echipele masculine ale clubului LAPI Dej, ultimele două fiind cucerite în 2016 și în 2017, cu formația de cadeți.

Voleiul românesc este mult mai sărac. Profesorul Milea s-a stins din viață în cursul zilei de sâmbătă, 29 ianuarie 2022, la vârsta de 65 de ani. A lăsat în urma sa o carieră remarcabilă și foarte mulți sportivi mari șlefuiți de către el, oameni care cu siguranță nu îl vor uita niciodată.

O altă veste tristă din lumea sportului este decesul lui Emanuelle Alessandro Pandele, român care avea doar 17 ani și era campion la înot și component al lotului național al Italiei. El s-a stins din viață după ce a petrecut mai multe zile la Terapie Intensivă.