De ce au divorțat, de fapt, Mioara și Petre Roman. Motivul n-are nicio legătură cu Silvia Chifiriuc

Mariajul dintre Mioara și Petre Roman s-a încheiat după mai bine de trei decenii petrecute împreună, în 2007, când cei doi au divorțat și au surprins pe toată lumea cu această decizie.

Deși fostul premier s-a îndrăgostit în acea perioadă de Silvia Chifiriuc, actuala sa soție, se pare că nu noua sa parteneră a fost motivul pentru care a divorțat politicianul de mama Oanei Roman.

În ciuda speculațiilor de atunci, altele au fost cauzele despărțirii dintre cei doi soți.

De ce au divorțat Mioara și Petre Roman. Care a fost motivul separării
Mioara și Petre Roman constituiau unul dintre cele mai sudate cupluri din politica românească postdecembristă. El, un bărbat apreciat de către doamne, care s-a bucurat de notorietate și pe scena politică, iar ea o femeie cu o educație aparte, mai în vârstă cu 6 ani. Deși unii au speculat că diferența de vârstă a fost cea care le-a pus bețe în roate, ori legătura bruscă a lui Petre Roman cu Silvia Chifiriuc, actuala sa soție, politicianul a dezvăluit de ce au divorțat cei doi soți.

Se pare că fostul premier și Mioara Georgescu, pe numele său de fată, au avut o relație trainică până într-un punct. Pentru că au trecut printr-o mulțime de situații limită, aflându-se în primul rând pe scena politică, cei doi au avut de înfruntat multe dificultăți. De altfel, politicianul recunoaște că au fost împreună la bine și la rău, însă lucrurile s-au deteriorat într-un final.

Am fost împreună și la bine și la rău. De la un moment în colo nu a mai fost așa, pur și simplu. Ea e o mare vorbitoare de limba arabă, o ziaristă excepțională. De la mine să auziți vreodată ceva nepotrivit sau negativ la adresa ei… exclus, a declarat Petre Roman despre Mioara Roman.

Deși mulți au considerat că o parte din vină pentru destrămarea căsniciei a avut-o Silvia, noua soție a lui Petre Roman, fostul premier susține că mariajul cu Mioara nu mai funcționa deja, atunci când a început relația cu actuala sa parteneră de viață. De asemenea, nu faptul că este mai tânără și mai frumoasă ar fi contat pentru politician.

Asta nu este adevărat. Însă, ceea ce pot spune că este adevărat este că într-un fel, cum e viața, mi-am pierdut mințile. M-am îndrăgostit foarte puternic de Silvia… nu numai pentru că e o femeie foarte frumoasă, nu numai pentru că are o voce splendidă, ci pentru că este un om cu care am simțit că mi-e foarte bine. Am și eu dreptul să mă simt foarte bine cu aleasa inimii mele, a mai declarat fostul premier al României, în emisiunea lui Denise Rifai, de la Kanal D.