Cum se vor calcula facturile la energie si gaz de la 1 noiembrie.
Proiectul de lege ce prevede plafonarea preturilor la energie si compensarea facturilor a fost adoptat de Parlament,
masurile urmand sa se aplice de la 1 noiembrie, dupa ce legea va fi promulgata de presedintele Klaus Iohannis.
Pe langa consumatorii casnici, preturile plafonate se vor aplica si unor noi categorii de consumatori, precum spitalele (publice si private), unitatile de invatamant (publice si private), cresele (publice si private), ONG-urile, furnizorii de servicii sociale publici si privati si unitatile de cult. Totodata, TVA-ul pentru energia si gazele livrate operatorilor economici consumatori finali va fi redus de la 19% la 5%.
Astfel, preturile vor fi plafonate la cel mult 1 leu/kWh pentru energia electrica si la cel mult 0,37 lei/kWh pentru gaze naturale. De asemenea, facturile vor fi compensate cu cel mult 0,291 lei/kWh, in cazul energiei electrice si cu cel mult 33% din valoarea componentei pretului gazelor naturale.
Guvernul estimeaza ca 6 milioane de familii din Romania vor beneficia de aceste reduceri care vor aparea direct in facturi, fara ca oamenii sa faca vreun demers.
In comisiile de specialitate deputatii au mai decis ca pentru perioada cuprinsa intre 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, Guvernul sa aloce bugetelor unitatilor administrativ teritoriale o subventie pentru acoperirea cresterii pretului gigacaloriei in valoare de 50% din diferenta rezultata intre pretul de achizitie al gazelor naturale si pretul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh.
Legea prevede si posibilitatea consumatorilor vulnerabili de a amana plata facturilor pentru o perioada cuprinsa intre o luna si sase luni fara costuri suplimentare.
Ce prevede legea
Pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 se stabileste o schema de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrica si gaze naturale pentru clientii casnici, IMM-uri, cabinete medicale si alte profesii liberale, microintreprinderi, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale, intreprinderi familiale; spitale publice si private; unitati de invatamant publice si private; ONG-uri, precum si unitati de cult.
Schema de sprijin prevazuta cuprinde urmatoarele masuri: a) pentru clientii casnici – acordarea unei compensatii unitare in valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, in cazul energiei electrice si in valoare de cel mult 33% din valoarea componentei pretului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, in cazul gazelor naturale b) pentru toti operatorii economici, clienti finali, din celelalte categorii, pentru fiecare loc de consum: exceptarea, in cazul energiei electrice, de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din retea, tariful de distributie, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum si de la plata certificatelor verzi, contributiei pentru cogenerare de inalta eficienta si accizei. / exceptarea, in cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distributie si accizei.