Cum se simte Marina Voica după operația la inimă. Prima apariție pentru îndrăgita cântăreață

Marina Voica a trecut prin momente cumplite în ultima perioadă. Reputata artistă de muzică ușoară a suferit o intervenție chirurgicală la inimă, iar medicii i-au salvat viața.

Cântăreața de 84 de ani este foarte fericită și recunoscătoare specialiștilor pe mâinile cărora și-a încredințat soarta. Marina Voica se simte bine acum, de când s-a întors acasă.

Cum se simte Marina Voica după operația la inimă
Solista a fost operată la o clinică de specialitate din Brașov, iar după șapte zile a fost externată și a continuat recuperarea acasă. Marina Voica are probleme cardiace de mai mulți ani, iar problemele pe care le-a amânat de-a lungul timpului au adus-o pe patul de spital. Din fericire totul a ieșit bine, iar acum cântăreața se bucură de o nouă șansă la viață.

„Sunt acasă la Breaza. Cel mai bun doctor chirurg din această țară mi-a deschis și mi-a scos inima, a pus-o în palmele lui, inima bătea fără să se oprească și a făcut din ea minune, a făcut-o aproape nouă.

Nu a durat operația foarte mult și iată-mă acuma operată cu mare succes! Îi mulțumesc din tot sufletul domnului doctor că a ținut inima mea bătând în palmele lui minunate. Am fost operată în cea mai bună clinică din Brașov. După 7 zile am fost externată și am continuat recuperarea acasă…

A fost greu, eu sunt singură… Eu sunt cardiacă mai de mult, dar nu s-a observat fiindcă știam cum să duc viața. Pe scenă dau tot, nimeni nu a știut, au crezut că eu țin un regim de viață, eu am un sistem, să forțez lucrurile, apoi stau și mă gândesc ce se întâmplă. La un moment dat mi-am dat seama că nu mai merge să trag, am început să mă simt prost, așa e la stenoză mitrală. În ultimul moment am fost operată, fără exagerare, dacă nu găseam un om, din prieten în prieten, și am ajuns la acest doctor minunat, era prea târziu.