Culiță Sterp și-a botezat fiul. Primele imagini de la eveniment
Au apărut primele imagini de la botezul fiului lui Culiță Sterp. Astăzi, pe 21 octombrie 2021, băiețelul lui și al Danielei Iliescu este creștinat.
Este așadar mare sărbătoare în familia artistului.
Chiar el a postat câteva filmulețe din biserică, ce-l au în prim-plan pe copilul lor. Iată cine vor fi nașii superbului Milan, dar și cine va participa la fericitul eveniment.
Culiță Sterp a postat primele imagini de la botezul fiului său. Fire transparentă, cântărețul a decis să nu păstreze această mare bucurie doar pentru el. Astfel, în urmă cu doar câteva minute, a publicat mai multe filmulețe din biserica în care micuțul Milan e creștinat în aceste momente. Invitații sunt unul și unul, iar printre ei se află și foști concurenți de la Survivor România.
Culiță Sterp nu-și mai încape în piele de bucurie. La câteva luni după ce a devenit tată, cântărețul trăiește o altă mare fericire. Astăzi, pe 21 octombrie 2021, are loc botezul fiului său și al partenerei sale, Daniela Iliescu. Anunțul a fost făcut chiar de celebrul tătic pe rețelele de socializare. Le-a împărtășit fanilor mai multe imagini, pentru a-i putea fi alături într-un asemenea moment deosebit.
Pe la jumătatea lunii iunie, Culiță Sterp a devenit tată pentru prima oară. Partenera lui, Daniela Iliescu, a născut un băiețel superb, ce a primit nota 10 la naștere. Astăzi, micuțul Milan este botezat, eveniment așteptat cu sufletul la gură de toată familia. La creștinarea lui participă atât rudele celor doi părinți, cât și foști concurenți de-ai artistului de la Survivor.