Cresc ajutoarele sociale! Klaus Iohannis a promulgat legea

Ajutorul social este un venit pe care îl primesc oamenii de la stat, dacă se află în situații precare de trai și fac parte din categorii defavorizate.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care crește automat aceste ajutoare, spre bucuria celor care beneficiază de ele.

Crește ajutor social
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede ca valoarea indicatorului social de referinţă să se actualizeze, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent. Legea se referă la propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Indicatorul social de referinţă se foloseşte la calcularea indemnizaţiei de şomaj şi a ajutoarelor pentru încălzire. Valoarea lui nu a mai fost modificată din anul 2008 și în prezent este de 500 de lei.

După ce propunerea legislativă va intra în vigoare, actualizarea ISR se va face începând cu 1 martie 2022. Pentru ca această propunere legislativă să intre în vigoare, mai trebuie publicată în Monitorul Oficial.

Inițial, parlamentarii stabiliseră că „valoarea indicatorului social de referinţă creşte anual până la atingerea valorii de 1.200 de lei, dar aceste termene nu au fost respectate:

a) la data de 1 ianuarie 2021 – 780 lei;

b) la data de 1 ianuarie 2022 – 990 lei;

c) la data de 1 ianuarie 2023 – 1.200 lei”.