Clotilde Armand, combătută în ședință într-o franceză perfectă. Primarul s-a supărat și a plecat din sală din senin
Clotilde Armand a fost combătută în ședința de marți, printr-o serie de replici într-o franceză perfectă, de către vicepreședintele PNL Sector 1, Dragoș Preda.
Edilul s-a supărat și a plecat din sală din senin, înainte ca acesta să termine de vorbit.
La doar 30 de minute de la începerea celei mai importante ședinte privind rezolvarea crizei gunoaielor din Sectorul 1, primarul Clotilde Armand s-a ridicat brusc și a părăsit sala de ședință, după ce vicepreședintele PNLSector 1, Dragoș Preda, i s-a adresat primăriței într-o franceză impecabilă.
Ședință importantă în S1
La Primăria Sectorului 1 a avut loc marți după amiază prima ședință ”reunită”, la care au participat nu doar primarul, consilierii și societatea de salubritate, ci și reprezentanți ai instituțiilor statului, în încercarea de a găsi o soluție pentru rezolvarea crizei gunoaielor din Sectorul 1” declanșată de Clotilde Armand.
Madame la maire , je m’adresse à vous…
Cu toate că de abia începuse ședința și apucaseră să vorbească doar câteva personane, în momentul în care Dragoș Preda i s-a adresat spunându-i ”Madame la maire , je m’adresse à vous en tant que citoyen de 1er arrondissement, ancien conseiller du vice maire de la ville de Paris – Bernard Pignerol dans le mandat de Monsieur le Maire Bertrand Delanoë (Doamnă primar, mă adresez dumneavoastră ca cetățean al sectorului 1 , Vicepresedinte al PNL Sector 1 și fost consilier al Viceprimarului Bernard Pignerol in timpul mandatului Primarului Parisului Bertrand Delanoe), Armand a dat semne de supărare, s-a ridicat și a pornit spre ieșire, scrie evz.ro.
Dragoș Preda a continuat și după plecarea lui Clotilde
”Serviciul de salubritate este un serviciu vital pentru cetățeni … vorbim de solutii inteligente, vorbim de solutii pentru cetățeni, vorbim de condiții de viața mai bune … acest serviciu NU TREBUIE NICIODATĂ INTRERUPT … exista organe de specialitate abilitate a fi sesizate pentru a rezolva legal aceasta situație : ANAF, GARDA DE MEDIU, CURTEA DE CONTURI etc. dar pana la sesizare și la închiderea dosarului acest serviciu trebuie asigurat FARA ÎNTRERUPERE” a mai transmis Preda, dar primarul părăsise deja ședinta.