CE SPUNE LUCA DESPRE ANAMARIA PRODAN! FIUL CEL MARE AL ANTRENORULUI LAURENȚIU REGHECAMPF A CUNOSCUT-O PE IMPRESARĂ CÂND EL AVEA DOAR 4 ANI
Atât Anamaria Prodan, cât și Laurențiu Reghecampf au o relație extrem de specială cu copiii lor.
Într-una dintre cărțile pe care impresara le-a lansat, „Da, sunt cea mai bună!”, aceasta a explicat cum se înțelege cu fiul cel mare al antrenorului, Luca, din căsătoria cu Mariana Pfeiffer.
Recent, Anamaria Prodan a susținut o lansare de carte. Aceasta a lansat două cărți intitulate ”Da, sunt cea mai bună! O viață plină de fotbal și performanță orișiunde” și ”Cântecul vieții mele”, cea din urma fiind cartea vieții Ionelei Prodan.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf divorțează, după mai bine de 13 ani de căsnicie. Bărbatul are în prezent o altă relație și așteaptă chiar și un copil. Tânăra alături de care formează o relație se numește Corina, iar aceasta este gravidă în trei luni, așa cum CANCAN.RO v-a prezentat în exclusivitate imagini și detalii. Însă, chiar dacă trec prin momente grele, cei doi au o relație extrem de specială cu copiii lor. Anamaria Prodan a explicat, într-una dintre cărțile sale, cum se înțelege cu Luca, fiul cel mare al antrenorului de la FC Craiova, din căsătoria cu Mariana Pfeiffer.
În emisiunea prezentatorului TV Cătălin Măruță, impresara a povestit faptul că a avut grijă de Luca și i-a oferit iubire la fel cum a oferit și celorlalți copii. Ani de zile, înainte să intre în familia impresarei, Luca a trăit cu mama lui, în Germania. Impresara a mai mărturisit faptul că i-a cumpărat acestuia o mașină scumpă, însă Mariana Pfeiffer, prima soție a antrenorului, a contrazis-o.
„(Laurențiu Reghecampf, n. red.) Mi-a povestit despre copilul lui, pe care l-a luat apoi de acasă și ne-a pus să stăm față în față, cunoscându-l astfel pe Luca de când avea patru ani și jumătate. Eu i-am vorbit despre cele două fetițe din prima căsătorie (…). Mi-a plăcut Luca din prima secundă și ne-am lipit unul de altul, ceea ce ne-a atras numai rele, și mie, și lui, pentru că mama lui s-a simțit obligată să se răzbune pe conexiunea asta rapid stabilită”, povestește Anamaria Prodan în cartea ei, „Da, sunt cea mai bună!”.
Pe de altă parte, Luca Reghecampf mărturisește ce fel de relație este între el și impresara. Fiul cel mare al antrenorului a spus faptul că o consideră a doua lui mamă și nu a simțit vreodată că a făcut diferențe între el și ceilalți copii – Bebeto, Sarah și Rebecca. Ba mai mult decât atât, toți sunt extrem de uniți.
„Ana este ca a doua mamă pentru mine și nu m-a tratat diferit față de ceilalți. Suntem toți frați și copiii ei. Întotdeauna a avut grijă și a îndeplinit orice dorință, oricând am avut vreuna. Îi sunt foarte recunoscător pentru tot și mă bucur că este acolo pentru mine atunci când am nevoie de ea. Suntem o familie frumoasă și îi mulțumesc pentru toate lucrurile frumoase din viața mea! Te iubesc”, scrie în cartea impresarei.
Sursă foto: captură video Youtube – din cadrul unei emisiuni