Ce salariu are un polițist local. Suma imensă pe care o încasează lunar

Te întrebi ce salariu are un polițist local? Ministrul de Interne a creat un adevărat scandal atunci când a declarat că un

polițist local câștigă chiar și 9.000 de lei pe lună.

Este adevărat? Un agent din Timiș și-a publicat fluturașul de salariu.

Marcela Vela a declarat în cadrul unui interviu că Poliţia Locală, aflată în subordinea primăriilor, oferă salarii duble faţă de Ministerul de Interne, precizând că este nevoie de o diferențiere mai clară între cele două structuri.

Ce salariu are un polițist local. Fluturașul unui polițist local

“În mod esenţial ar trebui făcută o analiză cu privire la competenţe, dincolo de uniformă sau inscripţionare, competenţele sunt uneori destul de complicate sau complexe, fie unele se suprapun, fie unele sunt în contradicţie. În altă ordine de idei, Poliţia locală are un avantaj care nu este comparativ cu Poliţia naţională.

Poliţiştii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării şi în mod automat funcţionarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un poliţist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timişoara are 8-9.000 de lei, iar un poliţist din MAI care îşi riscă viaţa să prindă un criminal are la jumătate din salariul poliţistului local”, a declarat ministrul de Interne la Digi24.

Declarațiile ministrului a stârnit un val de revoltă printre polițiștii locali și, drept răspuns, mulți au decis să publice fluturașul de salariu. La fel a făcut și un polițist din Timiș, care l-a acuzat pe Vela de dezinformare .