Ce reprezintă semnul de circulație cu bulina neagră? Mulți șoferi nu cunosc răspunsul
Începând cu anul 2014, pe străzile din România și-a făcut apariția un semn de circulație cu bulină neagră. Ce indică acesta veți afla în rândurile care urmează.
Triunghiul roșu cu bulina neagră este un semn de circulație, care apare în intersecțiile și pe drumurile fără
vizibilitate, mai exact în locurile unde s-au produs mai multe accidente rutiere.
Astfel de indicatoare au fost montate inițial în București, în 30 de locuri cu intersecţii şi drumuri în care se produceau des accidente. Apoi, numărul lor a cresut, fiind montate în toată țara. De exemplu, triunghiul roșu cu bulina neagră a apărut în curba de pe Dealul Feleacului din Cluj, care a înregistrat 9 decedaţi și 10 răniţi, în doar 10 accidente.
Acest indicator rutier poate fi găsit în toate țările europene, în unele fiind însoțit de panoul pe care scrie ”accident black spot “.
Ce reprezintă semnul de circulație cu bulina neagră?
Indicatorul rutier cu triunghi roșu și bulină neagră face parte din seria de indicatoare de avertizare. Acesta semnalează o zonă cu risc ridicat de accident. Mai exact, indică un sector de drum cu lungimea de maximum un kilometru, pe care, într-o perioadă de cinci ani consecutivi, s-au înregistrat minimum zece accidente grave de circulație, soldate cu cel puțin zece persoane decedate sau rănite grav.
La întâlnirea acestui indicator este recomandată reducerea vitezei de deplasare, sporirea atenției și evitarea efectuării oricăror manevre riscante.
Există aproximativ 50 de indicatoare rutiere de avertizare. De regulă, acestea sunt reprezentate de un triunghi roșu, în interiorul căruia se află, pe fundal alb, un semn (de exemplu, o bulină neagră, un animal, o săgeată etc.). Astăzi vom vorbi despre cele mai întâlnite indicatoare rutiere de avertizare.
Un indicator frecvent întâlnit este cel care arată curba la dreapta sau curba la stânga. Primul se montează cu circa cel mult 200 de metri înainte de o curbă la dreapta. Fiind un semn de avertizare, şoferii nu sunt obligaţi să facă ceva anume (decât în cazul în care există un panou adiţional), însă nu au voie să oprească, să staţioneze pe carosabil, dar nici să întoarcă sau să depăşească în lipsa unei vizibilităţi foarte bune. De regulă, dacă în zona curbelor fără vizibilitate, panoul este adiţionat unui marcaj compus din linii continue. Indicatorul ce semnalează curbă la stânga se montează la minim 200 de metri de o curbă la stânga. Datoria şoferilor este aceea de a reduce viteza de deplasare şi de a nu executa manevre de depăşire, de mers înapoi sau de întors, atât timp cât vizibilitatea în respectiva curba nu este prea bună.
Semnul de circulație ce indică drum cu denivelări informează şoferii că în următorii 100-200 de metri vor întâlni porţiuni denivelate de drum, motiv pentru care ei trebuie să circule cu atenţie şi să reducă viteza pentru a nu produce accidente. De asemenea, indicatorul „Denivelare pentru limitarea vitezei” se montează cu scopul de a micşora viteza de deplasare în zonele intens circulate de copii, precum şi pe străzile secundare, în locurile în care se produc frecvent accidente rutiere ca urmare a excesului de viteză.
Indicatorul „Presemnalizare trecere de pietoni” atenţionează şoferii cu privire la existenţa unei treceri de pietoni în următorii 50-150 de metri. Conducătorilor li se recomandă să reducă din timp viteza de deplasare şi să circule cu atenţie sporită.
Indicatoare des întâlnite sunt și „Vânt lateral”, „Circulaţie în ambele sensuri” și „Alte pericole”. „Vânt lateral” indică şoferilor că zona imediat următoare este cunoscută pentru curenţii foarte puternici de aer (vânt), care o străbat. Şoferii trebuie să circule cu viteză redusă şi să fie precauţi la trecerea pe lângă vehicule cu gabarit foarte mare, întrucât exista riscul de formare a fenomenului de absorbţie. Indicatorul ce semnalează „Circulaţie în ambele sensuri” se amplasează la ieşirea de pe străzile cu circulaţie într-un singur sens şi are rolul de a îi atenţiona pe şoferi cu privire la circulaţia în ambele sensuri.
„Alte pericole” se amplasează anterior unei zone în care există riscuri pentru cei care se deplasează într-o maşină, riscuri care nu au un indicator specific. Întâlnirea acestui indicator pe sensul de mers implică o creştere a atenţiei şi o scădere a vitezei de deplasare.