Ce înseamnă, de fapt, semnul de pe tricoul lui Zelenski
Președintele Ucrainei a apărut în fața Congresului Statelor Unite ale Americii purtând un tricou cu o cruce.
Asemănarea dintre aceasta și simbolul nazist nu a putut trece neobservată.
În cadrul unei întâlniri cu Congresului Statelor Unite ale Americii, Volodimir Zelenski a încercat să obțină sprijin
pentru combaterea invadatorilor ruși. Surprins cu un simbol interesant în piept, presa de la Kremlin a speculat situația în favoarea sa.
Ce este simbolul lui Zelenski
Încă de la începutul invaziei, președintele ucrainean a purtat acest simbol. Acesta pare a fi, de fapt, o cruce de fier,
cu stema Ucrainei în centru. Prin intermediul acestui simbol, Zelenski dorește să transmită un mesaj de solidaritate pentru militarii ucraineni care se află pe front.
Mașinăria de propagandă de la Kremlin a încercat să transmită ideea că Zelenski ar purta un simbol nazist. Originea zvonului ar fi asocierea dintre crucea de fier pe care o purtau naziștii în cel de-al doilea Răz.boi Mondial. Aceasta conținea și o zvastică în centru.
Războiul dintre Rusia și Ucraina a început de mai bine de trei săptămâni și nu pare să se sfârșească prea curând. Negocierile merg lent, iar singurul punct la care s-au înțeles cele două țări ar fi ca Ucraina să nu adere la NATO.
Situația este incertă și pentru poporul ucrainean care se luptă alături de soldați. Luptele au ajuns până în centrul orașului Mariupol, dar liniile rusești din Kiev au fost blocate. Zelenski face apel la pace către Putin, dar răspunsul încă nu a fost primit.
Peste 100.000 de refugiați ucraineni sunt în căutarea unei noi case, iar 60.000 dinte aceștia vor rămâne în România, măcar pentru o vreme. Sunt femei cu copii care fug din calea războiului singure, deoarece bărbații trebuie să continue lupta.