Ce face Ileana Șipoteanu astăzi, la 4 ani de la decesul soțului

Ileana Sipoteanu şi-a pierdut soţul în 2017, chiar de ziua ei. Atunci ea împlinea 50 de ani. Regretatul compozitor Dumitru Lupu i-a fost alături mulţi ani, până la moarte. Acum, artistă nu duce lipsa de admiratori. Recunoaşte că a şi mers la o întâlnire.

“De ceva vreme tot insista un domn bine şi drăguţ (văduv şi dânsul) să ieşim la o cafea. L-am tot amânat şi mi-a fost ruşine după atâtea insistenţe să-i spun nu şi de data asta.

Ne-am văzut în sfârşit pe un mal de lac sclipitor, undeva departe de ochii curioşi ai lumii. Din vorbă-n vorbă, (cam multă vorbă), a trecut timpul şi într-un final şi-a luat inima-n dinţi şi mi-a zis că ar trebui să încercăm să ne ducem traiul în comun.

Eu, cum sunt de fel mai distrată şi gândindu-mă la orice altceva numai la o cerere de genul ăsta nu, n-am înţeles bine şi i-am spus că nu trebuie să meargă cu transportul în comun, că-l duc eu cu maşina. A făcut nişte ochi mari şi după mimica feţei, am înţeles că am ratat ceva important. Doamne, iartă-mă, dar nu era pentru mine!

Şi mai avea şi un tricou pe care scria I love you… Nu, Doamne, nuu! Şi nu vă supăraţi că vă relatez minunile din viaţa mea…

Nu are pagină Facebook, doar insta. Îl cheamă Mircea”, a povestit Ileana Şipoteanu, conform OK!.

Cine a fost Dumitru Lupu
În anii `80 făcea furori cu şlagărele, dar şi cu silueta ei de invidiat. De altfel, şi acum este o femeie frumoasă. Dumitru Lupu este chiar compozitorul unor melodii cântate de ea (Ce mult te-am iubit), dar şi celebrelor melodii Mă întorc la tine, mare albastră şi Hai vino iar în gara noastră mică. A murit la vârsta de 65 de ani, în 2017.

”Ne lipsește foate mult. A fost un artist care a ars tot timpul. Lucra 25 din 24 ore și totuși a plecat prea curând. Mai avea mult de lucru. Dacă ar fi apucat perioada asta a pandemiei, sigur ar fi scris 200 de melodii sau vreo câteva spectacole”, spunea ea pentru publicația Click.