Ce activitate zilnică are Florin Călinescu de când lucrează la Prima TV

Florin Călinescu este una dintre cele mai longevive vedete din televiziunea românească. Vedeta a luat prin surprindere pe toată lumea în urmă cu nici două luni, când și-a anunțat plecarea de la PRO TV.

Acum, Florin Călinescu a semnat cu postul Prima TV. De când a schimbat postul de televiziune, Florin Călinescu are o nouă activitate zilnică. Despre ce este vorba.

Florin Călinescu, obicei surprinzător de când s-a mutat la Prima TV
Florin Călinescu a părăsit PRO TV și a bătut palma cu Prima TV. Nu este singurul care a părăsit PRO TV, în favoarea Prima TV, deoarece și colegul său Cove a făcut aceeași mutare în urmă cu câteva săptămâni. Se pare că schimbarea îi priește pe deplin lui Florin Călinescu, analizând rețelele sale de socializare. Zilnic, vedeta de televiziune are o activitate la care nu mulți s-ar fi așteptat.

De când a semnat cu Prima TV, Florin Călinescu pare să fie din ce în ce mai relaxat și acest lucru se reflectă în activitatea sa de pe rețelele sociale. Obiceiul zilnic al vedetei de televiziune este să petreacă timp de calitate alături de cățeii săi, pe care-i fotografiază ori de câte ori are ocazia. Acesta împărtășește imaginile cu internauții care îi reacționează la posări în număr cât mai mare.

Florin Călinescu a plecat pentru a treia oară de la PRO TV
Nu este pentru prima oară când Florin Călinescu pleacă de la PRO TV. Vedeta de televiziune și-a luat rămas bun de la acest post de nu mai puțin de trei ori. Chiar el a declarat într-un live pe facebook că această despărțire nu a fost una ușoară, mai ales că PRO TV i-a fost „casă” timp de mulți ani.

„Nu este ușor să pleci de 3 ori din casa ta, dar aceasta e situația. Am plecat eu de două ori când era bunul meu prieten, Adrian (n.r Adrian Sârbu) acolo și m-am întors o dată, de două ori, de trei ori. Acum, nefiind obișnuit să lucrez în corporații, am luat această decizie, o să mai revin poate, din când în când, dar eu nu sunt omul care să zăbovesc prea mult în latența și în amintirea unor vremuri.

Pentru că mai sunt oameni care mă întreabă ce mai zic, ce mai fac, cum mai sunt, și mai aduc aminte de emisiunile alea de satiră, m-am gândit, pentru că niște buni prieteni s-au gândit și ei să ne încrucișăm destinele, să o iau de la zero, cum se zice. Nu am nici o teamă, nicio frică, e mai curând genul meu să contruiesc decât să mă dau pe tobogane făcute de alții, cu trasee bine gândite de ei, pentru ei și pentru distracția unor inconștienți.”, a spus Florin Călinescu într-un live de pe Facebook.