Ce a patit o „corporatista” intr-un tramvai din Bucuresti: „M-am speriat cand am realizat ca…”

Mă numesc Claudia și am o mare problemă pe plan sentimental. Chiar nu știu ce să mă fac! Am 24 de ani și sunt, așa cum le place unora să zică, o „corporatistă” din București.

În fiecare dimineață, pe la ora 8:00, iau tramvaiul spre muncă. Într-o dimineață, m-au prins controlorii fără bilet.

Din fericire, unul dintre ei, mai arătos, așa, mi-a zis ca mă iartă dacă îi promit că nu se va repeta. Chiar m-am ținut de cuvânt și mi-am făcut chiar în ziua aia abonament.

A doua zi, același controlor mă abordează și îmi pune accidental, zice el, mâna pe fund. Vă spun sincer că m-am enervat, dar mi-a și plăcut, în același timp. Așa a început, practic, totul. După câteva săptămâni în care ne-am văzut aproape în fiecare zi în tramvai, și-a făcut curaj și m-a abordat.

Mi-a zis că are 45 de ani, că e văduv și că și-a pierdut încrederea în iubire. Și că, de la moartea soției, sunt singura femeie pentru care simte ceva.

M-am speriat când am realizat că are cu 21 de ani mai mult decât mine, dar am zis că nu vârsta din buletin contează, ci omul. A urmat jumătate de an de iubire sălbatică și, în urmă cu câteva zile, ce crezi că mi-a zis: „Iubito, eu nu sunt, de fapt, văduv, ci însurat”. Mai mult, are și doi copii cu nevastă-sa. Mi-a zis că nu o mai iubește, că nu mai simte nicio atracție pentru ea și că, pentru el, ea este ca și moartă. Că va divorța, înțelegi tu. I-am zis că nu vreau să mai aud nimic de el. De atunci, mă tot sună, îmi tot trimite mesaje, dar încă nu i-am răspuns.
Nu știu ce să fac. Este adevărat că m-am cam îndrăgostit de el, poate îl și iubesc. Este atent, tandru și mă face să mă simt singura femeie din viața lui. Numai că… nu sunt. Ce mă sfătuiești să fac?