Câţi bani câştigă, de fapt, Carmen Iohannis.
Chiar dacă este Prima Doamnă a ţării, Carmen Iohannis este o fire retrasă care nu preferă lumina reflectoarelor.
În timp ce soţul ei îşi exercita atribuţiile de şef al statului în Bucureşti, ea prefera să stea la Sibiu unde lucrează, fiind profesoară la un cunoscut liceu din oraş.
În rândurile de mai jos vom descoperi câţi bani câştigă,de fapt, Carmen Iohannis.
Câţi bani câştigă, de fapt, Carmen Iohannis
Chiar dacă este înconjurată de persoane importante, Carmen Iohannis alege să fie o prezenţă foarte discretă. Soţia preşedintelui României este de ani de zile profesoară, iubeşte foarte mult copiii şi meseria pe care o face! Din punct de vedere financiar nu primeşte o sumă colosală, dar dragostea pentru copii şi educaţie este pusă pe un piedestal. Conform unei declaraţii de avere a preşedintelui ţării de anul trecut, Carmen Iohannis a obţinut ca profesor suma de 43.450 de lei, suma fiind raportată la anul fiscal precedent. Salariul primit era de aproximativ 3620 de lei pe lună.
Conform declaraţiei de avere postată AICI, soţia preşedintelui a moştenit şi un apartament de 67 de metri pătraţi în Sibiu, iar Preşedintele României are mai multe surse de venit decât soţia sa! Preşedintele Klaus Iohannis ar încasa salarii care cumulat ajung la suma de 179.735 de lei. De asemenea, activitatea sa editoriala îi aduce încasări de 1.275 de lei de la editura Curtea Veche. Câştigă din drepturi de autor pentru cele trei volume ”Pas cu pas”, ”Primul pas” şi ”EU.RO- Un dialog deschis despre Europa”, în limbile romană şi engleză.
Cum l-a cunoscut Carmen Iohannis pe soţul ei
Preşedintele României şi Prima Doamnă au o căsnicie care durează de peste 30 de ani. Atunci când s-au cunoscut, Carmen Iohannis avea 22 de ani, iar viitorul ei soţ era cu un an mai mare. Amândoi erau studenţi şi au ajuns să se ştie datorită unor prieteni comuni. Până să facă marele pas, au avut o relaţie destul de lungă. De-abia după 7 ani s-au căsătorit, în 1989.