Cabral Ibacka are o poveste de viață impresionantă. Cum a fost copilăria celebrului prezentator
Îndrăgitul prezentator TV Cabral Ibacka are o poveste de viață impresionantă.
Acesta a luptat foarte mult pentru visurile sale. În prezent, acesta este foarte îndrăgit de români și are o familie
foarte frumoasă. Și totuși, copilăria sa a fost una marcată de lipsuri, actorul și prezentatorul Cabral trecând prin multe suferințe.
Cabral este unul dintre cei mai apreciați prezentatori de televiziune din România. Însă, înainte de a deveni cunoscut, prezentatorul TV a luptat din greu pentru visurile sale. Recent, Cabral Ibacka a vorbit despre momentele dificile cu care s-a confruntat cu mulți ani în urmă, dar și despre cât de greu i-a fost să ajungă cel care este astăzi.
Cabral Ibacka are o poveste de viață impresionantă
Cabral Ibacka apare mereu cu zâmbetul pe buze și are tot timpul un simț foarte dezvoltat al umorului. Vedeta TV care a reușit să le câștige inimile românilor are o carieră de succes și o familie minunată. Cu toate astea, nu multă lume știe că prezentatorul s-a confruntat cu multe dificultăți pentru a ajunge cel care este astăzi. În prezent, îndrăgitul prezentator are foarte mulți fani care îl apreciează. Dar, cu toate că este mereu cu zâmbetul pe buze, Cabral nu a avut o copilărie tocmai ușoară.
Recent, prezentatorul emisiunii „Ce spun Românii” a vorbit în blog-ul său despre suferințele prin care a trecut. Astfel, lumea a putut afla adevărata lui poveste de viață, dar și momentele dificile care l-au marcat. Cabral a mărturisit că tatăl l-a părăsit la scurt timp după ce s-a născut, iar mama lui a trebuit să se descurce singură cu doi copii. Vedeta a mai declarat că mama sa, o femeie simplă din Buzău, a fost cea care l-a susținut mereu și l-a încurajat să urmeze o carieră.
„Am învățat să muncesc, să gândesc, să cresc. Am pornit în viață părăsit de tată la doar câteva săptămâni de viață. Cu o mamă de la țară, de la coada vacii, de la care am învățat că te poți ridica, poți învăța, poți alege orice carieră vrei tu… dacă ești dispus să muncești pentru asta. Și dacă ai încredere în tine”, a scris Cabral Ibacka pe blogul său.