Bianca, înfuriată de flirtul dintre Victor Slav și Anda Adam. Dovadă că s-au împăcat!

Ce n-a reușit iubirea, a reușit televiziunea.

Victor Slav a ajuns în aceeași încăpere cu fosta lui mare iubire, Anda Adam. Cei doi au format un cuplu timp de 8 ani și nimeni nu s-ar fi așteptat ca ei doi să se despartă.

Lumea showbizului a rămas mută de uimire atunci când Victor Slav și Anda Adam și-au anunțat despărțirea, în loc să anunțe mult așteptata nuntă.

Cei doi formau cel mai haios cuplu din lumea mondenă, iar carierele lor în lumea artistică, respectiv televiziune, erau în plină ascensiune. Anda scotea hit după hit, iar rubrica meteo nu exista fără Victor Slav la Pro Tv.

După ce a fost invitat la emisiunea „Dansez pentru tine”, cursul relației lor s-a schimbat. Acolo, Victor a cunoscut-o pe Bianca Drăgușanu, de care s-a și îndrăgostit. A ales să renunțe la Anda și să intre într-un roaller-coster de emoții cu Bianca Drăgușanu.

Bianca și Victor au făcut nuntă, dar la scurt timp au divorțat, după ce Victor a prins-o pe Bianca înșelându-l, la Paris, cu fostul ei iubit, forbalistul Adrian Cristea.

Victor a luptat pentru Anda în tribunale
Anda Adam a fost foarte rănită și greu și-a revenit după această ruptură. Cu atât mai mult cu cât ea a rămas să locuiască în casa pe care au achiziționat-o pe numele lui Victor, deoarece ea nu avea carte de muncă. Casa i-a mai ținut o perioadă uniți, deoarece atunci când au făcut creditul, au apelat la un împrumut în franci elveţieni, echivalentul a 100.000 de euro. Pe-atunci, francul era cotat la 2,3 lei şi, ca mulţi români, s-au lăsat impresionaţi de valoarea mică a valutei.

Victor s-a războit cu banca în tribunal pentru ca Anda să-și păstreze casa, ratele devenind la momentul acela greu de suportat. A câștigat procesul, iar Anda a rămas cu proprietatea.

Artista și-a refăcut și ea viața, căsătoridu-se cu Sorin Nicolescu. Din relația lor a rezultat o fiica, la fel ca și din relația Biancăi cu Victor.