Bărbatul care a amenințat-o cu violul pe șefa Arestului Poliției Prahova, condamnat la închisoare cu executare
Pietraru a fost implicat în 2015 într-o altercație care a avut loc tot în arestul de la Câmpina, iar victima a fost Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta. În plus, și Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, ar fi fost amenințat de interlop.
Amenințarile la adresa polițistei au avut loc în noiembrie 2016 când Pietraru, nemulțumit de condițiile din arest a devenit agresiv și a început să-și amenințe colegii de cameră.
Concret, acesta a cerut șefei centrului de detenție apă caldă ca să-și facă un ness, în condițiile în care în arestul de la Câmpina, deținuții primesc apă caldă marțea și joia, spun surse apropiate anchetei. Acesta a fost motivul pentru care Pietraru și-a amenințat mai întâi colegii de cameră și apoi pe polițiști.
Iată mai jos comunicatul Parchetului:
”Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurorii Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate – arestat în altă cauză, a inculpatului Pietraru Ionut Daniel, pentru săvârsirea infractiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 si 4 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.. În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: La data de 28.11.2016, în timp ce se afla sub puterea unui mandat de arestare preventivă, fiind încarcerat în Centrul de Retinere si Arest Preventiv Prahova, a solicitat agentilor supraveghetori anumite bunuri, la care nu avea dreptul potrivit legii, iar din cauza refuzului primit de la acestia, a început să se manifeste violent si a amenintat că le va mutila pe celelalte persoane private de libertate care se aflau în aceeasi cameră cu el. În aceste conditii, seful Centrului de Retinere si Arest Preventiv Prahova, persoana vătămată E.M.D., având gradul de comisar de politie, a dispus mutarea inculpatului într-o altă cameră de detentie. Urmare a refuzului sefului Centrului de Retinere si Arest Preventiv Prahova de a avea o atitudine conformă solicitării inculpatului, acesta din urmă a adresat amenintări cu violente fizice si moartea persoanei vătămate, dar si membrilor familiei acesteia. Comportamentul agresiv al inculpatului a fost de natură a-i produce o stare de temere persoanei vătămate, care, în consecintă, a formulat plângere penală împotriva inculpatului. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Câmpina”