Bărbatul bătut de un polițist din Contanța a murit după trei zile de comă

Bărbatul de 55 de ani care a fost bătut de un poliţist din Constanţa până a intrat în comă a murit vineri seara, scrie Ziua de Constanța.

Conflictul a avut loc pe 4 iunie, la amiază, în apropiere de un bar din Constanța.

Polițistul și victima de 55 de ani se cunoșteau. Nu se știe de ce, la un moment dat, cei doi s-au luat la bătaie, iar polițistul l-ar fi lovit cu picioarele pe bărbat în zona capului atât de puternic încât acesta a intrat în stop cardio respirator și a fost internat la terapie intensivă.

Poliţistul a fost identificat patru zile mai târziu cu ajutorul camerelor de supraveghere din zonă. Agentul este deja în arest, fiind acuzat de vătămare corporală. Acum încadrarea poate fi schimbată în lovituri cauzatoare de moarte.

Procurorul de caz spune că inculpatul nu a dat declarații în amănunt, așa nu e clar cum s-a ajuns la astfel de violențe. De cealaltă parte, avocatul spune inspectorul de poliție a fost un cetățean model până la acest incident.

Cristian Ion, avocatul polițistului: “Nu a avut până în acest moment conflict cu legea penală, ba dimpotrivă era din partea cealaltă a baricadei, nu poate să considere cineva că pentru un singur moment se poate aprecia că reprezintă un pericol pentru ordinea publică, ba dimpotrivă”.