Bani de la stat pentru cei care găzduiesc refugiații. Cât primesc românii pentru un singur ucrainean

Războiul continuă în Ucraina, chiar și după 16 zile de luptă.

Rușii provoacă teroare în rândul oamenilor, iar majoritatea dintre ei au părăsit țara pentru a-și salva viața.

Aceștia au fost găzduiți în număr mare de români, care în perioada următoare vor primi de la stat bani pentru bunătatea și ospitalitatea lor.

Bani pentru cei care ajută refugiații

O mulțime de refugiați din Ucraina au venit la noi în țară pentru a pleca spre alte state, dar unii dintre ei au ales să rămână aici până când situația de la ei se va remedia.

Românii s-au implicat încă de la început să îi ajute, țara noastră fiind pregătită să adăpostească până la 500.000 de refugiați.

S-au organizat locuri speciale pentru aceștia de către stat, dar unii dintre ei sunt găzduiți chiar de diferiți locuitori, care s-au oferit să le facă această propunere încă de la vamă. Astfel, statul s-a gândit să sară în ajutorul acestora și a luat o decizie importantă în acest sens.

Mai exact, oamenii care și-au deschis ușile caselor pentru refugiați vor primi bani pentru alimente.

În perioada următoare, se vor oferi de la stat 20 de lei pentru hrana fiecărui refugiat. Pentru ca aceste decontări să fie făcute, e nevoie întâi de acte care să dovedească faptul că ții la tine acasă un ucrainean.

”Se stabilește mecanismul prin care persoanele fizice… beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana.

Sprijinul financiar pe care statul îl asigură pentru fiecare persoană cazată în fiecare zi pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru a asigura hrana este 20 de lei pe zi”, a anunțat, vineri, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului României.

Refugiații au găsit de muncă în România

De altfel, hotelurile și pensiunile pot cere și ele decontarea cheltuielilor pe care le au cu refugiații la Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență, în baza documentelor justificative.

Se oferă câte 100 de lei pe noapte pentru fiecare persoană cazată la un hotel privat și 50 de lei în cazul unui de stat.

Refugiații se pot angaja la noi în țară și deja au fost scoase posturi speciale pentru aceștia. Tot ce trebuiesă facă, pe lângă actele propriu-zise, este să ofere angajatorului o declarație pe propria răspundere care să ateste faptul că ei îşi asumă că îndeplinesc condiţiile de pregătire profesională şi experienţă în activitățile necesare ocupării postului pe care urmează să fie încadraţi şi că nu au antecedente penale.