Avea 12 ani când a făcut senzație pe scena Next Star, acum intră în studio cu nume grele din muzică! Îl mai recunoaște cineva?

Vă mai amintiţi de simpaticul solist Omar Arnaout care, în 2013, punea mâna pe marele premiu de 20.000 de euro, în primul sezon “Next Star” (Antena 1)? Acum, la 18 ani, el este de nerecunoscut!

Dar şi alţi puşti care au rupt gura târgului la concursurile muzicale sunt buni de manechini. Este vorba despre Adrian Ţuţu, Narcis Iustin Ianău, dar şi despre Mario Fresh, de la “Românii au talent” (PRO TV).

În primul sezon al emisiunii „Next Star” (Antena 1), Omar Arnaout i-a cucerit pe români cu piesele sale orientale şi cu vocea de cinci stele. Tânărul a împlinit 18 ani şi, chiar are o iubită. Tatăl solistului este libanez, iar mama este româncă, ei fiind de fapt şi cei mai mari fani ai lui Omar, însoţindu-l la toate spectacolele, inclusiv la cele din străinătate. De când a câştigat marele trofeu, în urmă cu şase ani, puştiul a avut agenda plină de concerte, lansând piesele “Insan” sau “Edrab”. Iată însă că, deşi are o voce foarte bună, Omar a făcut un anunţ surprinzător, într-un interviu pentru esconpoint.wordpress.com: ”Eurovision este ceva frumos, dar nu cred că m-ar ajuta cu ceva. Mult mai mult bine mi-a făcut «Next Star». Eurovision te teleportează într-o lume în care nu poţi să-ţi pui amprentă, ajungi mult prea sus deodată şi, drept dovadă, sunt toţi cei care au câştigat pe parcursul anilor, cine-i aude?”.

Chipeşul artist a mai menţionat că nu şi-a făcut niciodată planuri şi că poate aceasta este reţeta succesului şi că are mulţi prieteni pe conturile sociale. Iar Adrian Ţuţu (26 de ani), care a câştigat primul sezon al emisiunii “Românii au talent” (PRO TV), a devenit compozitor şi producător atât pentru el, cât şi pentru alţi artişti. S-a zvonit că premiul de 120.000 de euro, din 2011, nu ar fi fost cu noroc, şi că acum s-a retras în Focşani, oraşul natal, unde a deschis un studio de înregistrări. Şi el a dat mai multă atenţie look-ul său, fiind de nerecunoscut.