Are cancer, dar e în prima linie la ATI. Povestea de dramatică a Mirelei, asistenta din Câmpulung Moldovenesc: „Sunt în stadiul 4, dar mai am mult de muncă la spital”
Sunt nedormiți, epuizați și departe de familii. Despre eroii în halate vorbim care, de mai bine de mai bine de 9 luni, luptă în prima linie cu coronavirusul.
În spatele combinezoanelor se ascund povești emoționante de viață.
Una dintre ele este Mirela, o asistentă de la secția ATI a Spitalului din Câmpulung Moldovenesc. E acolo pentru pacienții ei, le oferă sprijin și încurajare, deși pentru ea colegii ei nu mai pot face nimic.
E bolnavă de cancer, dar tratează pacienții la ATI
Asistenta în vârstă de 52 de ani a fost diagnosticată cu cancer în stadiul patru. Nu știe cât mai are de trăit, dar știe că la spital e nevoie de ea. Ar putea oricând să stea acasă, în liniște, însă vrea să facă ceea ce o face fericită. Să fie lângă cei în nevoie.
“Am 52 de ani și sunt asistentă medicală la secția de Anestezie și Terapie Intensivă din spitalul din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Am văzut destui oameni murind. Să-i păcălești, uneori ajută. Eu am cancer în stadiul patru, dar mai am mult de muncă la spital. Pe mine nu mă poate păcăli nimeni. Medicii sunt sceptici. Eu am învățat să citesc în priviri. Se uită lung la tine, cu compasiune, încearcă să te încurajeze, dar eu știu unde mă aflu.