Apropieri suspecte între Elena Marin și Ștefan Ciuculescu, la Survivor. Cum au fost surprinși

Elena Marin și Ștefan Ciuculescu s-au apropiat din ce în ce mai mult la Survivor România.

În ediția de joi, 13 mai, a emisiunii difuzate de Kanal D, s-a putut observa cum Elena Marin s-a așezat lângă Ștefan și s-a ghemuit la pieptul lui.

Membrii echipei roșii au observat și ei aceste apropieri dintre Elena Marin și Ștefan Ciuculescu.

Plecarea Irishei de la Survivor România a dat startul unor discuții mai mult sau mai puțin aprinse în tabăra Faimoșilor. În timpul unor astfel de discuții, Elena Marin s-a alăturat colegilor ei și s-a așezat lângă Ștefan Ciuculescu. Nimic suspect până aici, însă Elena Marin s-a ghemuit la pieptul lui Ștefan, iar acesta a luat-o în brațe. Ba mai mult, Ștefan Ciuculescu a început să o mângăie pe cap și pe spate, la un moment dat.

De mai multe ori, Ștefan Ciuculescu și Elena Marin s-au retras să vorbească în liniște la Survivor România. Recent, cei doi purtau o discuție despre plecarea Irishei, Elena spunând că Irisha a fost jignită constant la Survivor.

La un moment dat, Zanni și Sebastian Chitoșcă și-au făcut apariția și au acuzat-o pe Elena că încearcă să îl spele pe creier pe Ștefan.