Antonia a ținut să se afle de la ea! S-a întâmplat după 7 ani de relație cu Alex Velea:

Antonia se poate considera o femeie împlinită.

Are o carieră de succes, trei copii minunaţi, un iubit care o adoră, iar în urmă cu câteva luni şi-a încheiat şi socotelile cu fostul soţ şi îşi poate vedea de viaţă liniştită.

Chiar dacă la început mulţi nu le-au apreciat relaţia, cântăreaţa şi Alex Velea au demonstrat că iubirea lor poate învinge orice obstacol. Mai mult, artista i-a făcut recent partenerului său o declaraţie de dragoste emoţionantă.

Familia celor doi a avut de suferit din cauza divorțului dintre Antonia și Vicenzo Castellano, bărbatul cu care artista are o minunăţie de fetiţă pe nume Maya care în prezent are 10 ani. În toată această perioadă, cei doi s-au suţinut reciproc şi iată că situaţia a avut un final fericit pentru aceştia.

Pe lângă acest obstacol, Alex şi Antonia au mai trecut şi prin alte momente dificile care le-a făcut relaţia din ce în ce mai puternică.

Recent, artista a lansat o piesă de dragoste, pe care i-a dedicat-o viitorului său soţ. Pe pagina sa de Instagram, cântăreaţa s-a filmat în timp ce recita o parte din versuri, iar apoi a publicat imaginile pe reţelele de socializare şi l-a etichetat pe tatăl copiilor ei.

„Ești ca o poezie scrisă pe piele, în completarea tatuajelor mele. Hai să renunțăm la bariere și să rămânem muți de plăcere! Să facem doi copii sau trei, să ridică castele și să ne punem toate visele în ele.” , sunt versurile pe care Antonia, i le-a dedicat lui Alex Velea.