Andreea Tonciu și soțul ei au ajuns pe perfuzii! Ambulanța a venit de două ori la ei acasă
Andreea Tonciu și familia ei au avut nevoie, în ultimele 24 de ore, de îngrijiri medicale.
Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!’ a fost nevoită noaptea trecută să cheme ambulanța de două ori, prima dată pentru fiica sa Rebeca, apoi pentru soțul ei, Daniel Niculescu, după ce amândoi au acuzat o stare de rău.
Deși în primă instanță, Andreea s-a simțit bine, în cursul zilei de astăzi (nr. marți) a ajuns și ea pe mâna medicilor de la urgență. Vedete s-a filmat în timp ce avea o perfuzie în mână. Până acum, bruneta nu a dezvăluit nimic despre un diagnostic.
Chiar înainte de a ajunge și ea la spital, Andreea Tonciu a postat pe rețelele de socializare un mesaj prin care s-a arătat puternic indignată de serviciile medicale din România, căci a așteptat o perioadă bună de timp până la venirea ambulanței.
Rebeca a trebuit să îndure și să aștepte destul de mult timp sosirea echipei medicale: „De trei ore am sunat la salvare. Imposibil așa ceva. Nici acum nu a venit. Sper să vină, să fie la noi, că de trei ore și jumătate aștept’, le-a transmis bruneta urmăritorilor ei, pe contul de Instagram.
Nu este prima oară când micuța Rebeca ajunge pe mâinile medicilor. Luna trecută fiica Andreei Tonciu a ajuns la spital cu o răceală puternică, însă nu a fost ceva grav.
Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!’ a dezvăluit că se panichează foarte repede atunci când Rebecca pățește ceva și apelează la ajutorul medicilor pentru a se asigura că micuța este în regulă: „Sunt foarte liniștită, cu toate că eu sunt o persoană care sunt foarte panicată, de fiecare dată fac ca toată alea, dar are o mică răceală, pot spune. Vă pup!’, povestea Andreea Tonciu la acea vreme, pe o rețea de socializare.