Am Facut Avort La Aproape 5 Luni Si Nu Regret. A Fost Cea Mai Buna Decizie. Cand Am Ajuns Acasa Si M-Am Asezat La Masa, Tatal Copilului Si-A Pus Capul Pe Burta Mea Si A Zis

Intreruperea de sarcina este un subiect destul de controversat, in timp ce unele persoane considera ca avortul nu este o solutie, altii spun ca uneori e singura solutie.

O mama a povestit cum a ajuns sa renunte la sarcina, chiar daca nu a fost niciodata de acord cu avortul ca alegere.

Desi sunt o persoana care crede in dreptul fiecaruia de a alege, nu am fost niciodata de acord cu avortul, isi incepe ea povestea.

Intreruperea de sarcina nu a reprezentat niciodata pentru mine o alegere. Asta pana in ziua in care am facut-o.

La 19 saptamani, cand am fost la un control amanuntit, in cadrul ecografiei am realizat ca era foarte mare liniste. Incercam din rasputeri sa ma conving pe mine insami ca sunt paranoia, dar s-a dovedit ca nu eram. Ne-am uitat la inima micuta care batea si am aflat ca era o fetita. Am fost foarte fericiti, si eu si sotul meu.

Doctorul insa ne-a spus ca fetita noastra avea displazie scheletala. Sotul meu mi-a strans mana si a zambit catre mine. Fetita noastra suferea de nanism, dar noi nu aveam nicio problema cu asta. Nu era ceva cu care nu ne-am fi putut descurca.

Nu pot spune ca nu am fost socati, dar aveam convingerea ca totul va fi ok. Apoi l-am auzit pe doctor pronuntand cuvantul ”letal”. Si asta ne-a inmuiat picioarele si mie, si sotului meu. Micuta noastra Violet nu avea sa traiasca.

Copiii care sufera de nanism nu arata, de obicei, diferit la ecografie. Abia in cel de-al treilea trimestru se observa diferentele, cateodata diagnosticul este pus abia dupa nastere. Dar faptul ca Violet avea in mod evident mainile si picioarele mai scurte, inca de la 19 saptamani, era semnul cel mai important al gravitatii bolii sale.

Starea ei continua sa se agraveze pe masura ce sarcina inainta, iar daca rezista pana la nastere, imediat ce ar fi venit pe lume, plamanii ei ar fi fost impiedicati sa functioneze din cauza structurii osoase. Nu ar fi rezistat decat cel mult cateva ore ventilata artificial.

Aveam doua posibilitati: sa fac un avort acum, sau sa duc sarcina pana la final stiind ca va trebui sa o privesc cum se va sufoca la cateva ore dupa nastere. Practic, nu aveam nicio alegere de facut. Nu ar fi fost traumatizant numai pentru noi sa vedem cum creste in pantec, dar si pentru ceilalti doi copii ai nostri, care ar fi asteptat o surioara si pe care cu totii am fi vazut-o cum se stinge. Asa am ajuns sa fac avort.