Alertă maximă la GRANIȚA CU ROMÂNIA
În ultimele trei săptămâni de la baza Mihail Kogălniceanu din România au avut loc nu mai puțin de patru interceptări în Marea Neagră.
Nu se cunoaște încă intenția Moscovei, dar înalți oficiali ai Alianței sunt convinși că rușii urmăresc cu atenție reacția NATO la fiecare acțiune de interceptare.
Avioanele NATO au decolat de la bază Kogălniceanu de patru ori în ultimele 20 de zile pentru a intercepta avioanele de
luptă rusești care au plecat din Crimeea, zburând spre teritoriul NATO de-a lungul coastei Mării Negre. De fiecare dată,
avioanele rusești s-au întors din drum fără incidente, dar zborurile reprezintă o amenințare tot mai mare pentru Alianță.
Intenția adevărată a rușilor nu este clară deocamdată
Intenția acestei practicii din partea rușilor nu este deocamdată clară pentru comandanții de poliție aeriană ai NATO și
pentru Centrul Combinat de Operațiuni Aeriene din Torrejon, Spania. Dar, s-a subliniat importanța misiunii de a proteja
cerul deasupra a ceea ce oficialii din domeniul apărării spun că este linia de front a NATO în războiul dintre Rusia și Ucraina.
“Aveți mai multe avioane rusești care zboară în jurul Mării Negre”, a declarat pentru Air Force Magazine generalul-locotenent spaniol Fernando De La Cruz Caravaca, comandantul Centrului NATO de Operațiuni Aeriene Combinate (CAOC).
“Reacționăm la ele de fiecare dată când orice avion rusesc zboară în Marea Neagră”, a adăugat el. “Trebuie să ne asigurăm că suntem acolo, pregătiți, în fața lor, pentru orice eventualitate”.
Comandantul CAOC a fost prezent, alături de oficiali români, americani și alți oficiali NATO, la o ceremonie la baza Mihail Kogălniceanu care a marcat transferul atribuțiilor NATO de Poliție Aeriană consolidată în România de la Italia la Regatul Unit.
Marea Britanie adaugă astfel șase noi avioane Eurofighter Typhoon la cele opt Typhoon italiene care exercită misiunea împreună cu MiG-21 Lancer și F-16 românești și șase F-16 americane de la baza aeriană Spangdahlem, Germania.
Moscova urmărește reacțiile NATO în Marea Neagră
Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene italiene, generalul-locotenent Luca Goretti, a vorbit public despre cele patru interceptări, mai transmite sursa citată.
“Când decolează din Crimeea pentru a-și proteja navele din Marea Neagră, s-ar putea ca ei (n.r. avioanele rusești) să zboare deasupra noastră”, a spus el. “S-ar putea să zboare lângă granițe și apoi să se întoarcă când ne văd în aer. Acest lucru dă o bună indicație că nu se mai pot deplasa oriunde își doresc”.
Ofițerii forțelor aeriene italiene și britanice au declarat că Moscova urmărește cu foarte mare atenție cum reacționează NATO în spațiul său aerian de pe coasta Mării Negre.
“Forțele noastre aeriene se află în prima linie a NATO“, a declarat mareșalul-șef al forțelor aeriene britanice, Sir Michael Wigston. “Suntem prima linie de apărare”, a adăugat el. “Și nu am nicio îndoială că Rusia urmărește cu mare atenție tot teritoriul din Norvegia până în Mediterana”.