ALERTĂ! CE SE ÎNTÂMPLĂ CU BĂRBAŢII NĂSCUŢI ÎNAINTE DE 1984, ÎN ROMÂNIA? ANUNŢUL VENIT DE LA MAPN

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat sâmbătă că legislația privind rezerva de mobilizare a populației

trebuie actualizată, acesta fiind un efort necesar, mai ales în contextul războiului din Ucraina.

„În acest moment, din nefericire, noi nu am mai adus la zi legislaţia cu privire la rezerva de mobilizare a populației,

dar şi la mobilizarea economiei pentru apărare. Este un efort necesar, este o prevedere constituțională şi este o datorie

constituțională pentru toţi dintre noi să facem asta. De aceea media rezerviștilor, sau cei care au făcut stagiul militar

sau au avut o pregătire militară, au acum media de vârstă peste 50 de ani.

Ultimul cel mai tânăr rezervist, să spunem aşa, care a apucat să facă armata până în 2006 când stagiul militar obligatoriu

a fost desființat are acum 38 de ani. (născut în 1984, n.r.) El iese din vârsta încorporabilităţii care este între 18-35 de ani în acest moment din lege.

Deci va trebui să facem o lege. Eu am un proiect care a fost trecut şi pe la colegii mei din celelalte ministere care sunt în zona securității şi apărării publice”, a declarat Vasile Dîncu.

Când apare noul proiect de lege?

„Deci avem un proiect aproape terminat. Probabil, în două săptămâni îl voi pune în transparență pentru că cred că este

nevoie să revizuim legea şi avem deja 1.400 de cereri de voluntari din care vom alege. Am gândit împreună cu Marele Stat

Major ca în viitor să aducem din zona voluntariatului în jur de 10.000 de rezerviști care să completeze rezerva din acest moment pe care o avem.

În ceea ce privește încorporabilitatea, nu o să poţi încorpora pe cineva care nu a făcut un serviciu militar. Oamenii pot sta liniștiți. Avem o rezervă activă de calitate”, a explicat ministrul.

Sursa foto: Facebook MAPN