Această femeie este adesea confundată cu fiica sa. Ce vârstă are, de fapt

Liza Gulyaewa a devenit virală pe rețelele de socializare după ce a publicat o fotografie cu mama sa, care i-a uimit pe internauți cu chipul său proaspăt.

Aceasta arată atât de tânără încât poate fi confundată cu ușurință cu fiica ei de 24 de ani.

Odată cu trecerea timpului, chipurile noastre îmbătrânesc, dar există persoane care par să fi descoperit secretul tinereții. Este cazul și celei care i-a dat viață Lizei, căreia îi face competiție serioasă.

Tânăra a postat pe TikTok un clip cu mama sa pentru a sublinia cât de bine arată pentru vârsta ei și nu se aștepta ca videoclipul să devină viral într-un timp atât de scurt.

La momentul când a dorit să dezvăluie de la cine moștenește trăsăturile superbe, Liza Gulyaewa era urmărită de doar 300.000 de urmăritori pe contul său de TikTok. Cu toate acestea, clipul a ajuns să fie vizionat de 2,7 milioane de ori.

Liza Gulyaewa susține că mama sa are 45 de ani și celor care au văzut imaginile cu ea nu le-a venit să creadă cât de tânără pare.

”Oamenii mă întreabă ce fac pentru a arăta atât de tânără, dar uitați-vă la mama mea”, se aude o voce pe fundalul clipului.

Mii de persoane au apreciat videoclipul și o mulțime de internauți au lăsat comentarii în care își exprimă aprecierea pentru felul în care mama Lizei se îngrijește.

De asemenea, ei s-au întrebat cât de greu ar fi să-ți dai seama că între ele există o legătură mai specială decât cea de prietenie, dat fiind faptul că femeia arată ca o puștoaică.

”Noooo way, la început am crezut că este sora ta mai mică. Wow!”, ”Mama este cea din stânga sau din dreapta? Arătați de aceeași vârstă!”, ”Am 15 ani și mama ta arată mai tânără decât mine”, au fost câteva dintre comentarii.