Accident pe A1 Sibiu – Deva. Un autotren s-a răsturnat și a luat foc (Galerie FOTO)

Grav accident pe A1 Sibiu – Deva, petrecut marți dimineață, 29 iunie, în dreptul localității Șibot, din județul Hunedoara. Un ansamblu rutier încărcat cu băuturi s-a răsturnat la kilometrul 339 și a luat foc. Inițial, autotrenul a acroşat parapetul median şi apoi ca căzut într-o parte pe banda de urgenţă.

Cum în zonă a izbucnit un incendiu puternic, circulaţia a fost oprită pe sensul către Deva.

Nicio persoană nu a fost rănită
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că evenimentul nu s-a soldat cu persoane rănite. Cu toate acestea, traficul rutier a fost oprit pe sensul către Deva pentru a permite stingerea incendiului.

În zona accidentului s-a format coloană de autovehicule de aproximativ doi kilometri. Șoferii au fost sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.

Lucrări de mentenanță pe autostrăzi, trafic oprit
Tot azi, 29 iunie, Centrul Infotrafic mai anunță că au loc lucrări de reparații la parapetul median pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, între kilometrii 474–472+800 de metri, în apropierea localității Topolovățu Mare (județul Timiș), pe sensul către Deva. Din această cauză, este oprit traficul pe a doua bandă, circulându-se pe banda de urgență și pe prima bandă. Lucrările ar urma să se încheie la ora 14.30.