Calendar ortodox 30 octombrie 2021. Această zi este specială pentru credincioșii ortodocși care îi sărbătoresc pe Sfinții Mucenici Zenovie – episcopul și sora sa Zenovia.

Aceștia au trăit în timpul împăratului Dioclețian, moștenind de la părinți o avere uriașă precum și credința în Mântuitorul Iisus Hristos.

Sfinții zilei în Calendarul Ortodox de sâmbătă, 30 octombrie
Conform tradiției, Sfântul Zenovie și sora sa Zenovia și-au împărțit toată averea săracilor. Datorită modului în care au ales să trăiască, Zenovie a primit darul facerii de minuni, puterea de a vindeca bolile și neputințele oamenilor.

Cărțile bisericești spune că în timpul persecuției împotriva creștinilor, Sfântul Mucenic Zenovie a fost arestat și dus înaintea Prefectului Lysias care i-a spus:

Ai de ales una din două: ori viața, ori moartea; însă viața o vei avea dacă vei aduce jertfa zeilor noștri.

Auzind aceste cuvinte, Sfântul Zenovie a răspuns că viața fără Mântuitorul Iisus Hristos este moarte, atât timp cât moartea pentru El înseamnă viață și nicidecum moarte.

Alți Sfinți sărbătoriți de Biserica Ortodoxă pe 30 octombrie
În afară de Sfinții Mucenici Zenovie și Zenovia, în fiecare an, la data de 30 octombrie, credincioșii ortodocși îi cinstesc și pe următorii Sfinți: Sfânta Muceniță Melitina, Sfântul Marcian, episcopul Siracuzei, ucenicul Sfântul Apostol Petru, Sfinții Mucenici Alexandru, Cronion, Iulian, Macarie și alți treisprezece, Sfânta Muceniță Eutropia și Sfântul Apostol Cleopa.

Tot astăzi sunt sărbătoriți și Sfântul Cuvios Iosif, patriarhul Constantinopolului, Sfinții Mucenici Asterie, Claudie, Neon și sora lor, Neonila, Sfinții Apostoli din cei 70: Tertie, Marcu, Iust și Artema, precum și cei nouă sfinți mucenici.

Sfântul Mucenic Manuel și Sfântul Mucenic Dometie, sunt, de asemenea, cinstiți pe 30 octombrie, de Biserica Ortodoxă Română.

Este o zi cu dublă semnificație spirituală pentru credincioși, întrucât se face pomenirea generală a celor adormiți, cunoscută și sub numele de Moșii de toamnă.

În toată lăcașurile de cult din țară au loc slujbe de pomenire pentru cei trecuți la cele veșnice. Enoriașii au un rol foarte important astăzi, pentru că se pregătesc cu bucate tradiționale, colivă, vin și fructe spre a le da de pomană celor nevoiași.